Modernizarea Centrelor de Transfuzie Sanguină și creșterea numărului de donatori pentru asigurarea rezervelor de sânge rămân în continuare obiectivele prioritare ale echipei Sânge pentru România. Andrei Iacov, membru al Fundației Umanitare Nord 2001 a fost prezent la Centrul De Transfuzie Botoșani, pe care, așa cum a promis l-a echipat cu o geantă transport pungi de sânge cu sistem de monitorizare și etalonare, pe care l-a înmânat doamnei director Paraschiva Temneanu. Este un echipament care lipsea din dotarea centrului și care facilitează transportul sângelui pe distanțe mai mari. Cu un cost de aproximativ 6000 de lei, putem spune totuși că este neprețuită, când ne gândim că aceasta va salva vieți, la propriu. Rudele și donatorii pacienților din zonă pot dona acum sânge și acesta poate fi transportat fizic la spitalele din țară, lucru care până acum era imposibil.
Pentru toți cei care doriți să susțineți inițiativele noastre de a ajuta, vă punem la dispoziție conturile Fundației pentru donații.
Sumele pot fi direcționate în contul Fundației Umanitare Nord 2001, deschis la Unicredit Bank Suceava:
RO13 BACX 0000 0032 4475 3000, în Lei
Sau
RO83 BACX 0000 0032 4475 3001, în Euro, Cod SWIFT/BIC : BACXROBU
și pe site-ul Fundației www.funord2001.ro, direct cu cardul.