Sânge pentru România este alături de centrele de transfuzie pe care dorește să le sprijine necondiționat atât prin campanii de creștere a numărului de donatori, cât și cu dotări necesare pentru modernizare, în limita posibilităților și a ajutorului primit de la parteneri.
De curând Andrei Iacov împreună cu Radu Stefan, au trecut pragul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș. Aici au fost întâmpinați cu amabilitate de doamna director Dana Florea și au purtat o discuție cu privire la viitoarea colaborare. Și, bineînțeles, ca la fiecare centru de transfuzie vizitat, colegii noștri au înmânat o serie de materiale de primă necesitate în această perioadă: dezinfectant, măști, mănuși, role de hârtie, mopuri și găleți precum și apă, suc și dulciuri pentru donatori. Dorim să vă reamintim că încercăm să fim astfel aproape atât de angajații centrului, cât și de persoanele care ajung aici pentru donare de sânge.
Centrele de transfuzie din întreaga țară respectă toate normele de igienă și protecție, donare de sânge se desfășoară în cele mai sigure condiții, nu ezitați să le treceți pragul pentru a deveni donatorii de azi!
Împreună salvăm vieți!!!